Dr. Florentina MARIN

Dr. Florentina MARIN

Dr. Florentina MARIN

Din totdeauna plină de compasiune și de dorința de a fi alături atât de pacienți cât și de proprietarii acestora în momente critice, Dr. Florentina Marin și-a început cariera în anul 2020 specializându-se pe Anestezie și Terapie Intensivă. Cu peste 190 de anestezii realizate în cadrul intervențiilor chirurgicale și ședințelor de hemodializă, ea continuă să își mențină protocoalele terapeutice la cele mai înalte standarde, fiind în permanență la curent cu cele mai recente studii din domeniu.

Medicina internă a jucat un rol important în dezvoltarea sa ca medic veterinar, făcând astfel cunoștință cu o varietate de patologii, de la parvoviroza canină, până la stabilizarea pacienților cu hipoxie cerebrală.

Guvernată constant de grija și empatia față de pacienți, ea a studiat, a participat la workshop-uri și a aplicat mai apoi tehnicile de anestezie locală și blocaje loco-regionale, pentru a asigura confortul pacienților noștri atât în timpul intervențiilor chirurgicale, cât și pe perioada recuperării post-operatorii.

Nu se lasă intimidată de companionii de talie mare, având o afinitate de când era copil pentru aceștia. Ulterior a transformat această pasiune într-un avantaj în meseria de medic veterinar. Studiază continuu psihologia raselor de talie mare și formează legături deosebite cu aceștia. Și ea la rândul ei, este deținătoarea unui blănos cu suflet mare, pe nume Simba, care a devenit unul dintre eroii donatori de sânge ai clinicii Patrupet.

Printre alte pasiuni ale sale se numără pianul, călătoriile în zone pitorești din diverse colțuri ale lumii, musical-urile de pe Broadway și literatura.